Alții sunt de vină!** Cum arată conspirația mondială împotriva Timișoarei văzută de Iancu

Redactor:
Matei Udrea
Alții sunt de vină!** Cum arată conspirația mondială împotriva Timișoarei văzută de Iancu
  • Publicat:
  • Actualizat:

O coaliție mondială din care fac parte, printre altele, cluburi de fotbal autohtone și străine, federația lui Mircea Sandu, autoritățile fiscale, judecătorii de la Lausanne și oficiali ai UEFA ar fi dus Poli Timișoara la starea de colaps în care se găsește acum, conform tabloului zugrăvit de Marian Iancu, șeful grupării de pe Bega. Amestec de elocință, agresivitate, inteligență și abilitate, discursul patronului de la Poli i-a convins, vreme de câțiva ani, atât pe edilii Timișoarei, cât și pe suporteri că nu e vorba de management defectuos, ci de o persecuție sistematică a unor forțe oculte. În final, echipa-fanion a Banatului a retrogradat pentru a treia oară în ultimii 12 ani, fiind acum, din nou, amenințată cu desființarea.

Duplicitatea judecătorilor de la TAS
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne e, de asemenea, implicat în această cârdășie mondială menită să răpună Banatul fotbalistic. Judecătorii aleși din state diferite s-au temut de consecințele la nivel european pe care le-ar fi avut eventuala sentință care ar fi făcut dreptate Timișoarei și au decis să nu dea peste cap competiții majore precum Liga Campionilor și Europa League. Așa se explică, bănuiește Marian Iancu, faptul că TAS n-a dat sentință favorabilă Politehnicii, alegând să valideze decizia abuzivă și tâlhărească a „miticilor” de la FRF.

Chiar nu ne așteptam la această decizie. Am crezut până în ultimul moment că ne vom găsi dreptatea, dar cred că presiunea a fost prea mare pe TAS

Marian Iancu

„Pilele” portughezilor de la Benfica
Benfica e un club mare, cu multe relații și influență la UEFA și, în general, la forurile fotbalistice mondiale, de aceea a avut câștig de cauză, în mod cu totul nedrept, în speța contra Politehnicii Timișoara. E adevărat că bănățenii l-au luat pe Sepsi și n-au plătit nimic în schimb, dar clauzele din contract erau foarte clare, președintele Luiz Felipe Vieira (foto) n-ar fi avut voie să ceară bani pe jucătorul vândut la Poli.

Benfica a încălcat garanțiile contractuale. Ei s-au obligat să nu facă nicio acțiune împotriva noastră în cazul transferului lui Sepsi. Au vrut să scape de el și i-am ajutat. Apoi au început să ne preseze prin UEFA să plătim banii, dar nu aveau voie să facă asta
Marian Iancu

Abuzurile Fiscului
Poli Timișoara nu mai are nicio datorie către stat și, cu toate acestea, la comandă politică și în mod cu totul abuziv, conducerea politică a Județului Timiș hărțuiește clubul, căruia îi impută o datorie de 23 de milioane de euro, susține Iancu. Finanțele au găsit această diferență între impozitele plătite și cele reale după ce au constatat că jucătorii au încheiat convenții civile, în loc de contracte de muncă.

Omul care conduce politic a intrat în panică și a găsit o soluție să mă blocheze. Am depus contestații, cineva de acolo a dat o dispoziție și acum nu știe cum s-o rezolve. Fiscul din Timișoara a făcut un abuz
Marian Iancu

Interesele UEFA
Mircea Sandu e membru în Comitetul Executiv al UEFA, este logic ca Michel Platini (foto), fostul mare jucător devenit acum președinte al forului continental, să-i ia apărarea camaradului său în lupta cu un club din Liga I. De aceea, UEFA a trimis la București un reprezentant al Comisiei de Licențiere care a validat rezultatele găsite de Duru și gașca lui, suspectează Iancu. Din același motiv, organismul de la Nyon a hotărât ca Timișoara să nu poată primi, timp de trei ani, Licența UEFA.

Dacă UEFA angajează un auditor internațional, de mare calibru, atunci aș putea avea încredere, dacă nu, mi-e greu să cred că un funcționar al UEFA se va delimita de complicitatea lui Viorel Duru
Marian Iancu

„Mariusică” Stan, președintele Oțelului, a instrumentat noua Cooperativă și, cu sprijinul acesteia, a smuls Timișoarei, prin mijloace tenebroase, titlul în sezonul 2010-2011, este acuzația vehiculată de Marian Iancu. Atacurile patronului de la Poli au continuat și după victoria obținută de trupa lui Dorinel Munteanu în meciul direct din etapa a 33-a (2-1 la Galați), în urma căreia gălățenii au devenit matematic campioni, dar și după succesul repurtat de Oțelul în Supercupa României, 1-0 cu Steaua. În spatele acestor atacuri, parțial acoperite de realitate (Oțelul a fost adesea favorizată de arbitri), Poli a avut, la rându-i, unele partide în care a fost sprijinită de „fluierași” și altele în care adversarii n-au opus o rezistență deosebită.

Sper ca, într-un final, să vă dovedim că am avut dreptate și că am fost victimele unui abuz efectuat de noua Cooperativă din fotbalul românesc, care-l are în frunte pe Marius Stan. Ă‚sta e adevărul, cei care au votat ca Stan l-au ajutat pe acesta, alături de cei 10-11 arbitri, să ia campionatul
Marian Iancu

Șpaga lui Mircea Sandu
Una dintre mutările inteligente ale lui Marian Iancu a fost crearea unei ținte facile pe care să o fluture în fața suporterilor de fiecare dată când Poli rata un obiectiv important. Mircea Sandu a fost alegerea ideală, șeful FRF fiind considerat, aproape în unanimitate, principalul responsabil pentru distrugerea fotbalului românesc. Era de notorietate și faptul că bănățenii, în general, nutresc o antipatie față de Mircea Sandu, iar acest lucru a fost speculat până la capăt de Marian Iancu.

Principala acuzație pusă în cârca „Nașului”: aceea de a fi barat drumul Timișoarei spre trofee deoarece Iancu nu i-ar fi dat șpagă. Acest atac s-a repetat sistematic, după un scenariu aproape identic, în preajma unor eșecuri ale echipei, cum ar fi finala Cupei din 2009 sau dezastrul financiar din această primăvară, soldat cu retrogradarea clubului. În final, spune Iancu, Mircea Sandu a împins răzbunarea până într-acolo încât l-a pus pe Viorel Duru să nu dea licență Timișoarei.

Mircea Sandu se răzbună pe noi pentru că nu îi dăm bani, nu îi dăm șpagă

Marian Iancu

De când s-a constatat cine este infractorul, am încheiat orice discuție cu acest domn

Mircea Sandu

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului club al lui Dan Şucu | SPECIAL
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod portocaliu pe litoral
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×